Miercuri, 23 mai, biblioteca a găzduit lecţia publică Organizarea instituţională a Consiliului Suprem al Magistraturii susţinută de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii – Nicolae Clima, la care au participat masteranzi ai facutăţilor de drept din cadrul instituţiilor universitare din capitală, utilizatori ai bibliotecii (37 persoane).
Prin intermediul acestei lecţii s-a promovat rolul CSM în administrarea judecătorească şi s-au remarcat noile strategii
de pregătire a judecătorilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei, în mod special despre pogramele de formare continuă din cadrul acestuia.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul Săpămîinii Uşilor Deschise la BPD.
Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” – 130 de ani de lectură publică: Dezvoltare. Progres. Parteneriat. Colaborare.

