|
Articol publicat in Probleme actuale ale teoriei si practiici biblioteconomice. Catre 45 ani de invatamint biblioteconomic superior in Republica Moldova.- Ch.: Museum, 2005.- 252 p.
Abstract
Library and Information Science Schools in America have a valuable reputation for the academic excellence and innovation, qualities that are embodied in a variety of degree programs: Master of Information Science, Library Science etc. Majority of them are consistently ranked among the top information science programs in the nation. Keeping with that premise, the purpose of this paper is to investigate the actual state of the library science schools from America: school names’ evolution, degree programs’ diversity and IT implications within the academic curriculum. Author offers comprehensive suggestions for library science curriculum development in Moldova.
„Universtitatea trebuie să pregătească
specialişti pentru a schimba societatea,
nu pentru a-i potrivi acesteia”
Introducere
Rezultatele recentelor studii referitoare la programele şcolilor de bibliologie demonstrează că acestea au început a fi considerate în ultimul timp drept cele mai solicitate instituţii în domeniul informării1 . Şcolile prezintă un interes deosebit pentru cei care doresc să-şi urmeze o carieră în domeniul design-ului şi management-ului informaţional, aplicaţiilor internet şi serviciilor informaţionale avansate.
Curiozitatea intelectuală, dorinţa de a lucra în echipă, capacitatea de a experimenta sunt aptitudini necesare pentru a avea un rol semnificativ în domeniul informaţional. Iar acestea sunt cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice pe care le oferă programele şcoliilor de bibliologie.
Experienţele şcolilor de bibliolgie americane sunt remarcabile, acestea pot servi un model atît pentru instituţiile vestice, cît şi pentru cele europene. Competiţia pe care o poartă cu şcolile similare din ţară este una amicală. Cadrele didactice mereu sunt încadrate în proiecte comune – cercetări academice, dezvoltări de programe analitice şi alte activităţi. Diversitatea cursurilor universitare propuse oferă mereu provocări pentru specialiştii în bibliologie şi ştiinţa informării. Şcolile au demonstrat că acolo unde unii văd bariere (de concept a înseşi existenţei şcolii, insuficienţe financiare, lipsa de înrolare a studenţilor, scăderea cererii pe piaţă a bibliotecarilor) ele oferă oportunitaţi pentru integrare şi interacţiune.
Tehnologiile informaţionale - forţa motrice a schimbării
Ştiinţa bibliologică modernă americană este caracterizată ca fiind un domeniu dinamic şi schimbător ce cuprinde un set de iniţiative susţinute continuu atît de comunitatea academică: universităţi, instituţii şi societăţi de cercetare, cît şi de cea practică: biblioteci, agenţii informaţionale, asociaţii profesionale etc2 .
Tehnologiile informaţionale (TI) au avut un impact enorm asupra curriculum-urilor academice în America de vest, în mod special în cadrul şcolilor bibliologice. Acestea reprezintă forţa motrice a dezvoltării şi sporirii programelor şcolilor.
Majoritatea şcolilor ofera la nivel de master cursuri în aria tehnologică, disponibile studenţilor ca cursuri opţionale. Printre acestea pot fi menţionate următoarele - Organizarea şi reprezentarea cunoştinţelor şi a informaţiei, Prezervarea resurselor informaţionale, Resurse şi servicii informaţionale, Automatizarea bibliotecilor, Inteligenta strategică, Industria informaţională, Computerizarea societăţii, Biblioteci digitale3 etc.
Atelierele de dezbatere, reprezintă cursuri opţionale, acoperind domenii foarte înguste şi tratează subiecte de ultimă actualitate - Managementul proiectelor virtuale, Limbajul HTML, UNIX4 . Cursurile pe subiecte pun în discuţii un subiect în domeniu şi prezintă interes pentru un grup mic de studenţi - Comunicarea mediată, Managementul diferitor tipuri de înregistrări, Etnografia informaţională5 .
Creşterea interesului faţă de TI nu e percepută doar ca un semn al timpului. Cel mai semnificativ efect pe care îl au acestea asupra instituţiilor informaţionale este în mod special impactul de lunga durată pe care tehnologicul s-a dovedit a-l avea. Atractivitatea şcolilor se daroreaza deasemeni de infuzia elementelor de TI în programele academice. Unele şcoli, ca de ex. cea din Carolina de Nord, solicită cadrelor didactice să raporteze la finele semestrului despre integrarea în programul curricular al TI. De asemeni şi studenţii sunt rugaţi să evalueze cursurile din perspectiva utilităţii acestora în viitoarea carieră.
Adiţional instuţiile de bază, sunt predispuse să susţină şi şcoli ce au un program solicitat pe piaţă. Deşi multe şcoli academice oferă programe similare, totuşi şcolile de bibliologie se deosebesc, acestea provoacă continuu pe cei interesaţi de TI. Nu trebuie de ignorat că curriculum-urile academice ramîn a fi încă puternice în oferirea cursurilor tradiţionale care pun accentul pe utilizatori, comportamentul acestora privind căutarea informaţiei, surse şi servicii oferite diferitor categorii de utilizatori. Profesorii mereu definesc şi redefinesc curriculum-urile pentru a ramîne viabili în a face faţă noilor dezvoltări în domeniul tehnologic.
Impactul schimbării
Semnificativ mecanismului schimbării derulat în cadrul instituţiilor academice americane bibliolgice a cuprins iniţial un set larg de acţiuni: proiectarea viziunii şi a misiunii şcolilor, schimbarea denumirii şcolilor, modelarea gradelor ştiintifice, modernizarea şi actualizarea programelor şi cursurilor academice etc.
Consolidarea unui curriculum, diversificarea nucleului programelor şi delimitarea distinctivă a ştiinţei bibliologice în general, reprezintă prin extensie promovarea misiunii şi definirea viziunii şi a valorilor şcolilor. Curriculum-ul bibliologic american cuprinde aspectele cognitive şi sociale ale procesului în care informaţia şi sistemele informaţionale sunt create, organizate, accesate şi evaluate. Corespunzător, acesta trebuie să cuprindă inclusiv utilizatorul ca actor final în mod special în cadrul industriei informaţionale. Spre exemplu misiunea şcolii din Florida este de a “pregăti studenţi pentru o carieră în domeniul informaţional”, iar Universitatea din Washington accentuează că “studenţii trebuie sa cunoască mai intîi de toate necesităţile informaţionale şi comportamentul informaţional al utilizatorilor”. Astfel ca scopul predominant al şcolilor de bibliologie este cel al cunoaşterii mecanismului informaţional şi al necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor. Aceasta de facto face programul curricular distinct faţă de alte şcoli care sunt interesate de ambele aspecte. Spre exemplu, curriculum-urile şcolilor de business sunt bazate pe instituţiile comerciale şi analize economice, ale celor tehnice – pe tehnologii informaţionale, ale celor de arta – design informaţional, toate ignorînd însă contextual organizaţional şi capacităţile umane.
Indicatori care demonstrează definirea misiunii şi extinderea programelor academice se reflectă şi în schimbarea denumirii şcolilor . Multe din acestea, numite adeseori şcoli/departamente/colegii/facultăţi au migrat spre titlul de Şcoală de Ştiinte (sau Ştiinţa) Informării şi a Bibliotecii sau Şcoala de Studii în Domeniul Bibliotecilor şi a Informării. Unele dintre acestea chiar deliberează de a fi în prim plan în denumire termenul de Biblioteca sau Informaţie. Altele oscileaza între variaţii ale denumirii de Şcoala Studiilor Informaţionale, Studiilor în Comunicare etc. Aceste modificări de denumiri au fost aplicate la inceputul anului 2000 – sfîrşit de 2002. Unele şcoli cu tradiţii utilizează actualmente şi Şcoala de Informare şi Arhive. Curios însă e că nici o şcoală din cele acreditate de Asociaţia Bibliotecilor Americane nu poartă denumirea de Şcoală de Biblioteconomie. Spre exemplu cea din Universitatea Indiana din Bloomington a optat pentru cea de Scoala de Stiinte ale Bibliotecii si a Informatiei. Sloganul ei fiind „Informaţia face diferenţa”.
Un alt factor important în dezvoltarea mediului academic bibliologic reprezintă modelarea gradelor academice postunivesitare . Acestea variază considerabil de la o şcoală la alta. De regulă şcolile ce oferă studii de absolvire, implicit titlul de magistru, propun următoarele: Magistru în Ştiinţa Bibliotecilor, Magistru în Ştiinţa Bibliotecilor şi a Informării, Magistru în Studii Informaţionale şi de Bibliotecă. Cel mai popular rămîne a fi cel de Magistru în Ştinţa Informării şi a Bibliotecii, deşi există o tendinţă de spre cea a titlului de Magistru în Ştiinţa Informării. Unele şcoli oferă şi gradul de magistru în Tehnologii Informaţionale, Studii în Arhivistică, Ştiinţa Informării şi a Computerilor, Arta Cărţilor etc. Un lucru este cert că nici o instituţie nu oferă doar un singur titlu. Majoritatea optează pentru studii duble, fiind considerat ca cel mai extraordinar de căutat pe piaţă şi apreciat de studenţi. Următoarele programe pot fi obţinute paralel cu studiile în domeniul bibliologic şi cel al ştiinţei informării: magistru în studii afro-americane, magistru în istoria artelor, magistru în literatura comparată, magistru în lingvistică (limba engleză), magistru în domeniul folcloristicii/etnomuzicologie; magistru în istorie; magistru în istorie/filosofie, magistru în jurnalism; magistru în studii latino-americane, magistru în drept, magistru în muzicologie sau teoria muzicii, magistru în studii est europene şi ruse, magistru în studii est europene şi ruse, magistru în administarea publică.
Specializarea reprezintă un alt component al structurii programului curricular. Unii consideră că specializarea este un avantaj al şcolilor, altele din potrivă susţin că nu sunt absolut necesar şcolilor de bibliologie, argumentînd că specializarea prea detaliată duce spre fragmentarea cursurilor, ceea ce creaza probleme de logistică. Si totuşi, o mulţime de şcoli continuă să ofere certificate de specializare. De exemplu, specializarea în domeniul informării medicinale este oferit de Universitatea din Kentuky, dreptului este propus de Universitatea Indiana din Bloomington, iar Universitatea din Michigan oferă specializare în managementul arhivistic, politici informaţionale, precum şi interacţiunea om- computer. Viitorii absolvenţi care caută pe piaţa muncii posturi cu precădere în bibliotecile academice sau cele speciale pot deveni specialişti într-un domeniu foarte îngust. Specific programului de masterat în bibliologie la Universitatea Indiana din Bloomington sunt umătoarele: specialist în informare în domeniul chimiei; specialist în managementul bibliotecar, specialist în bibliologie muzicologica, specialist în colecţii speciale.
Ceea ce legitimeaza dezvoltarea avansata a şcolilor se rezuma la modernizarea şi actualizarea programelor/cursurilor . Programele şcolilor de bibliogie au un spectru destul de larg, unele şcoli işi urmează tradiţional cursul de evoluţie, aplicînd parţial reluctant unele inovaţii, raminînd pe linia pur bibloteconomică, pe cînd altele implementează cu viteza cosmica proiecte moderne semnificative.
Pina la inceputul anilor ’90 crearea de noi cursuri era o obligaţie minoră. Dar odată cu introducerea TI, utilizării internetului şi a bazelor de date în activitatea de bibliotecă o mulţime de şcoli au dat startul oferirii diferitor cursuri. Actualmente diversificarea cursurilor este chiar in vogă. Astfel, categorisirea unui curriculum american în domeniul bibliologic este foarte dificil, şi aceasta deoarece întregul amalgam de cursuri este divers si fiecare scoala işi are specificul ei. Teoretic conţinutul acestora depistează ciclul de viaţă al informaţiei, precum factorii care o influenţează şi cei cu care interacţionează.
Ciclul de viaţă al informaţiei începe cu faza de creare în care autorul/compozitorul/artistul, individual sau instituţional creează informaţia, bibliotecarii sunt cei care colectează informaţia şi organizează sistematic în aşa fel ca intermediarii să o poată obţine prin cele mai uşoare modalităţi. Studiile utilizatorilor, procesul utilizării informaţiei şi a comportamentului acestora se reprezintă în faza de utilizarea şi evaluare. Ulterior utilizatorii işi investesc cunoştinţele în crearea de noi invenţii, noi modalităţi de gîndire şi în final în crearea de noi informaţii. Adiţional, bibliotecarii sau specialiştii în informare joacă un rol decisiv în depozitarea colecţiilor.
Conform importanţei cursurilor acestea pot fi divizate în cursuri academice fundamentale şi opţionale. Ca regulă, cele fundamentale cuprind următoarele subdiviziuni ce caracterizează coordonarea activităţii de bibliotecă:
- Fundamentarii - cuprinde cursuri de iniţiere în unele aspecte, concepte, probleme, tendinţe în domeniul bibliotecilor. Ex. Introducere în ştiinţa informării, Bazele arhitecturii informaţionale, Introducere în interacţiunea om-computer etc.;
- Organizare – acestea sunt cele mai solicitate şi totodata obligatorii pentru studiile în cadrul scolii. În această categorie sunt reflectate obiectele de catalogare, indexare;
- Referinţa – includ servicii de referinţa propriu-zise în ştiinţa dreptului, medicinii, business etc.;
- Management – cuprinde cursuri ca Management general de biblioteca, Management specific pentru biblioteci academice, publice, pentru copii, arhive etc.;
- Tehnologii informaţionale – se referă la automatizare, servicii tehnice, management al bazelor de date, design-ul sistemelor informaţionale etc.;
- Cercetare – include dezvoltarea colecţiilor, necesităţile informaţionale ale utilizatorilor etc.
Obiectele sau cursurile academice în cadrul şcolii de Ştiinţa Informării şi a Bibliotecii de la Universitatea din Indiana, Bloomington sunt foarte creative şi diverse, moderne şi unice. Aproximativ 65 obiecte de studiu sunt puse la dispoziţia studentilor. Printre acestea: Necesităţile şi comportamentul utilizatorilor, Istoria bibliotecilor, Managementul bibliotecilor şi a serviciilor informaţionale, Dezvoltarea colecţiilor, Administrarea bibliotecilor de drept, Colecţii de bibliotecă pentru copii şi adulţi, Principiile şi tehnicile povestirii (bibliotecile pentru copii), Standardizarea în domeniul bibliologic, Educarea utilizatorilor de bibliotecă, Introducerea în bibliologia domeniului sănătăţii, Politica informaţională, economie şi drept, Teoria şi practica indexării, Serviciile tehnice de bibliotecă, Bibliografia descriptivă, Administrarea manuscriselor, Probleme si tehnici bibliometrice, Libertatea intelectuală, Informaţia legislativă etc .
Curriculum-ul şcolilor continuă să încorporeze perspective şi din alte discipline, deşi nucleul il deţin cursurile bazate pe informaţie. Infuzia unor perspective multidisciplinare în curriculum rezultă din faptul că universitatea angajează cadre didactice din alte domenii, lansează studii duble, implică profesori în proiecte comune. Un impact puternic au avut disciplinele din cadrul şcolilor de informatică, medicină, enginerie, psihologie, business de la Universitatea din California, Berkeley şi cea din Pittsburgh, comunicaţii, politici publice, arta, economie de la Universitatea din Michigan.
Unele şcoli oferă studii sub diferite forme de instruire, acestea propunînd mai multă flexibilitate studenţilor. Actualmente studenţii americani au multe opţiuni referitor la durata cursului, timpul oferit, întîlniri în cadrul şi în afara oraşelului studenţesc. Studiile la distanţă au fost pentru prima data propuse de Universitatea din Texas, iar programele oferite în anumite zile ale saptămînii de Universitatea din Illinois, ambele idei fiind înalt apreciate de studenţi şi preluate de alte şcoli similare din ţară. Unele şcoli oferă posibilitatea frecventării cursurilor propuse de alte şcoli, pe cînd altele oferă cursuri în perioada de vară care pot fi de lungă sau scurtă durată, luîndu-se în considerare conţinutul/consistenţa cursului.
O tendinţă curentă a şcolilor de bibliologie reprezintă extinderea cursurilor asupra altor şcoli. Spre exemplu, Universitatea din Carolina oferă cursul de cercetare bibliografică în cadrul şcolii de pedagogie, iar cursul de tehnologii informaţionale integrate este oferit tuturor departamentelor universităţii.
Un alt factor care a influienţat nu doar dezvoltarea scolii, dar si extinderea curriculum-ului a fost oferirea programelor la nivel universitar, masterat şi doctorat. Unele şcoli oferă acestea ori separat ori simultan la cererea studenţilor.
Inseşi cursurile sau conţinutul programelor analitice sunt permanent supuse modificărilor, actualizărilor în concordanţă cu cerinţele de pe piaţă şi noilor realizări în domeniu. Spre exemplu, cursul Dezvoltarea colectiilor care reprezintă un curs fundamental, actualmente acoperă nu doar documentul tipărit, dar şi colecţiile electronice, achiziţiile şi menţinerea acestora. Obiectul de Catalogare/indexare cuprinde dincolo de organizarea materialelor printate şi include organizarea resurselor de reţea, dezvoltarea dicţionarelor controlate, tesaurus, etc. În cadrul unor şcoli obiectul de catalogare a fost transformat într-un curs nou numit – Reprezentarea, Organizarea si Depozitarea informaţiei . La alte universităţi cursurile de catalogare şi referinţă au fost prezentate ca cursuri opţionale, iar unele şcoli au redus numărul de cursuri de la trei la doua sau chiar unul în domeniul catalogării oferind spaţiu cursurilor de Clasificare/indexare . Studenţii sunt iniţiaţi în organizarea informaţională care nu este doar specifică bibliotecilor, ci tuturor mediilor cu care aceasta interacţioneaza sau prin intermediul căreia işi realizează activitatea – HTML (Hyper Text Markup Language, SGML (Standard Generalized Markup Language), Dublin Core etc. Astfel profesorii antrenează studenţii în vederea strategiei de asistare a utilizatorilor în găsirea informaţiei în mediul informaţionale eterogene.
De fapt multe cursuri în cadrul şcolilor bibliologice sunt similare dupa conţinut. Subiectele abordate pot interfera, dar totuşi în esenţă acestea sunt diverse. O tendinţă în diferenţierea cursurilor reprezintă categoriile de utilizatori consideraţi ca actori ai disciplinelor – copii, adulţii, cercetătorii, minorităţile etnice, persoanele dezavantajate etc. Aceste politici sunt susţinute de şcoli conform localizării. Spre exemplu pentru şcolile din partea de west sunt caracteristice cursurile de Resurse informaţionale ale populaţiei insulelor pacifice, Resurse informaţionale americane şi asiatice ; pentru partea de sud-est - Resurse de cercetare latino-americane , iar pentru orasele extrem de populate sunt oferite cursuri de Bibliologie-urbanistica etc.
Unele şcoli pot să ofere în curriculum căteva cursuri în domeniul interacţiunii om-computer, aceasta în dependenţă de cerinţele studenţilor şi specificul şcolii, iar altele pot să ofere un numar restrîns de cursuri la acest capitol.
Ca parte a pregătirii studenţilor pentru specializare şcolile impun cerinţe obligatorii pentru intrare la facultate – experienţa anterioară în industria informaţională sau petrecerea unei practici în cadrul programului de studii în domeniul informaţional. Alte şcoli necesită cerinţe la absolvire, spre exemplu cea din Syracuse cere finisarea practicii. Altele impun examene comprehensive la absolvire şi teza de master.
Extinderea curriculum-ului universitar nu e atît de uşor. Mulţi autori susţin că factorul cheie îl joacă insuşi cadrul profesoral. Pentru a da startul ei trebuie să se angajeze în lecturarea informaţiei relevante, şi nu doar a literaturii de specialitate, ci şi a celei adiacente, care promovează dezvoltarea societăţii informaţionale. Profesorii trebuie să–şi împărtăşească cu regularitate impresiile din literatura de specialitate în mod deosebit noile descoperiri, performanţe, cu colegii şi împreună să caute găsirea unui consens, iar în consecinţă să dezvolte un viitor vis-a-vis de curriculum-ul scolii. Un exemplu elocvent al colaborării profesorilor este cel din cadrul Univesităţii Indiana din Bloomington care reprezintă organizarea colocviilor care de regulă au loc în fiecare zi de vineri în cadrul cărora atît profesorii, cît şi doctoranzii şcolii (uneori şi cadrele didactice de la alte instituţii) pot prezenta lucrările sau cercetările lor în domeniu.
Pentru a susţine schimbarea în curriculum unele şcoli caută noi cadre didactice în afara universităţii, dar aceasta adesea tinde să devină costisitor. Unele şcoli au convenit să invite profesori de la şcoli din alte state. Spre exemplu, unele invită profesionişti din comunitatea bibliotecară practică pentru a oferi cursuri în domenii, moderne, numiţi ca profesori „adjunct”. Deasemeni şcolile angajează personal din sectorul privat care conduce cercetări în probleme informaţionale. Caracteristic pentru scolile americane e faptul că universităţile din ce în ce mai mult înrolează studenţi, absolvenţi ai diferitor domenii, altele decît cele bibliologice, ca business, administrare publica, sociologie, drept, etc.
Scolile au raportat ca angajatorii au o influenţă enormă asupra dezvoltării programelor universitare. Astfel, ca unele şcoli care îşi revizuie şi ajustează programele conform cerinţelor pieţei de muncă, sunt expuse unui parteneriat strategic cu diferite unităţi informaţionale. Iar pentru a fi mereu în schimbare şcolile menţin un dialog constant între mediul academic şi cel practic.
În final, putem concluziona că experienţa şcolilor de bibliologie este cu adevărat una de excepţie. Fără îndoială, ea ar putea fi urmată de Şcoala de Biblioteconomie si Ştiinte ale Informării de la Universitatea de Stat din Moldova, în mod special acum cînd sistemul de invatamînt superior urmează a fi armonizat cu cel european, care prin extensie urmează standarde şi practici vestice.
Mariana Harjevschi,
absolvent JFDP, 2004-2005, Program administrat de Consiliul American
şi finanţat de Guvernul SUA
